Despre alunecările de teren, care deteriorează drumurile

 

În ultimii ani CJHR a derulat lucrări de investiții pe drumurile județene care niciodată nu au fost asfaltate și care aveau infrastructura foarte slabă. Multe dintre zonele străbătute sunt cu probleme din cauza alunecărilor de teren, pornite din cauza apei meteorice/pluviale care se infiltrează între straturile de argilă.

Alunecările de teren nu pot fi identificate cu precizie înainte de proiectare pentru că nu se manifestă/comportă la fel în toate punctele, de fiecare dată se comportă diferit.

Studiile Geo pe care le facem înainte de proiectare identifică natura terenului de fundare și ne dau indicii cu privire la grosimea straturilor de piatră și balast pe care trebuie proiectantul să le prevadă pentru ca drumul să poată susține greutatea  și intensitatea traficului, să reziste la ciclurile de îngheț-dezgheț foarte numeroase, adâncimea de îngheț să fie dimensionată corespunzător (hőingadozás) și toate apele din zona drumului, inclusiv cele care circulă pe sub drum să fie evacuate cât mai repede de pe drum (din zona drumului).

Pentru că e vorba de drumuri județene, există Normative de proiectare care prevăd tipul de soluție tehnică ce trebuie adoptat, ținând cont și de costurile financiare optime.

Când scoatem la licitație execuție unui drum de fiecare dată valoarea ofertelor selectate trebuie să fie cea mai mică. Lege.

Bugetul de investiții pentru drumuri nu este nelimitat, banii alocați Județului Hr pentru investiții sunt puțini de fiecare dată, iar rețeaua de drumuri este de peste apr 850 km.

Este dificil să asigurăm bani pentru toate drumurile unde avem nevoie de asfalt, dar căutăm permanent cele mai bune soluții tehnice ca oamenii să beneficieze de drumuri județene asfaltate.

Deși proiectările țin seama de toate particularitățile terenului se poate întâmpla ca pe perioada execuției sau imediat după să se manifeste fenomene distructive care acționează punctual și pe sectoare mici să distrugă toată infrastructura drumului iar noi suntem obligați să remediem cât mai eficient problemele apărute

Din păcate nu putem asigura fonduri nelimitate pentru geotehnice de mare adâncime care să analizeze din 10 în 10 m natura terenului de fundare pentru că ar însemna să cheltuim toți banii pe studii și nu pe execuția drumului, iar perioada de timp ar fi mult prea mare.

Facem ce facem ca să iasă toată lucrare și dacă se strică într-un loc, este mai ieftin să remediem doar acolo

Multe dintre execuțiile pe care le derulăm acum sunt în zone în care până acuma doar prin pietruire puteam asigura un drum cât de cât și neavând bani pentru lucrări de amploare. Un drum are nevoie în plus față de asfalt și de șanțuri, de poduri și podețe, ziduri de sprijin și gabioane și lucrări mari de drenare cu conducte subterane a apelor de lângă drum.

Pe drumurile asfaltate orice problemă apărută în fundația drumului se vede imediat, față de drumurile pietruite, unde cu un pic de piatră se rezolvă problema, dar suntem determinați să rezolvăm toate problemele apărute așa încât toți locuitorii județului să aibă posibilitatea să circule pe drumuri asfaltate. Tot ce cerem noi este un pic de răbdare și înțelegere pentru care chiar vă mulțumim.

Județul Harghita este un județe de munte, unde este mult mai dificil să construiești un drum față de județele de câmpie și știm cu toții ce probleme poate face apa în zona noastră. Ploi torențiale, inundații, scurgeri torențiale pe versanți, ape subterane care pun sub presiune fundațiile drumurilor.

Există numeroase zone inde putem indica probleme apărute nu doar la drumurile județene ci și la DN, sau DC, care au același cauză. – natura terenului + apa.

De multe ori se întâmplă ca din cauza lucrărilor canalele subterane prin  care apa freatică se scurgea să fie blocate, iar apa să -și caute un nou de scurgere și atunci sapă/dislocă un traseu nou, care duce la alunecări de teren, crăpare și prăbușire a asfaltului proaspăt așternut. Precum și vălurirea carosabilului. DN 13A

Când deranjăm apele de adâncime atunci apar problemele. (fundația drumului se face prin săpături și după aceea o fundație nouă din piatră și balast care trebuie compactată cu vibrare intensă și circulație mașini de tonaj mare)

Toate proiectele executate de noi sunt realizate  pe baza de Studii de teren, care includ studii geologice, Studii geomorfologice, Studii topografice, Studii de trafic (CESTRIN), iar Proiectele sunt verificate de Verificatori de proiecte atestași, de Minister și au Referate de expertiză tehnică elaborate de Experți tehnici atestați, iar pe perioada lucrărilor fazele determinante de execuție sunt controlate de inspectori ai ISC și de diriginți de șantier autorizați. Astfel sunt reduse la minim posibilitatea de a greși elaborarea și executarea proiectului.

Puteți fi convinși că toate etapele de proiectare se fac cu date culese din teren direct de proiectanți, iar proiectele sunt verificate de noi și de experți înainte de aprobarea lor, dar nu putem controla natura.

Spuneți unde drumurile noi construite au probleme în zonele drepte/plate. Peste tot unde avem probleme panta drumului este mare.

Pentru zona noastră drumurile care se asfaltează folosesc și o parte din piatra existentă pentru calculele de dimensionare a fundației drumurilor și de cele mai multe ori grosimea straturilor rutiere noi sunt: 25 – 30 de cm balast, 15 – 25 cm piatră spartă, 5 – 6 cm strat asfalt binder și 4 cm strat asfalt uzură, rezultând o grosime de 50-70 cm de structură rutieră nouă.

Știm că drumurile județene în multe zone ale județului reprezintă singura cale de acces cetățenii trebuie să circule pe drumuri  cât mai bune și în siguranță, dar bugetele din care executăm drumurile sunt totuși bugete alocate pentru drumuri județene și nu drumuri naționale, europene sau autostrăzi.

Toată zona Cristur, Odorhei este o zonă cu foarte multă argilă care se comportă cel mai dificil pentru fundația drumurilor fiind încadrată în cel mai slab tip de pământ de fundare, iar alunecările de teren sunt foarte prezente de multe ori alunecând un întreg versant, sau chiar dealuri întregi, care distrug orice construcție aflată pe traseul alunecării. Case, grajduri, drumuri, stâlp de electricitate, biserici.... Pentru a vedea cât de mișcătoare sunt terenurile în zona drumurilor se poate verifica că mulți dintre stâlpii de telefonie, electricitate de joasă tensiune nu sunt în poziție verticală, fiecare fiind înclinat într-o parte sau alta. (DJ 131, DJ 132, DJ 133, DJ 134A, DJ 134B, DJ 134C, DJ 135, DJ 136, DJ 136A, DJ 136B, DJ 137A...)

Reconfigurare de traseu în cazul drumului...

  În cursul zilei de vineri, 12 iunie s-au semnat două contracte de execuție pentru lucrările de reabilitare a drumul județean 134A, pe...

Se lucrează în zona Ciuc

Dezbateri referitoare la investițiile în curs și următoarele demersuri în acest sens   În cursul zilei de luni, 18 mai direcția tehnică...

Investițiile care se derulează în zona Gheorgheni...

Borboly Csaba: investițiile din zona Gheorgheni sunt un punct forte al județului Harghita   În cursul zilei de miercuri, 6 mai a avut loc...

Nou punct de legătură între zona Cristur și...

Vor demara lucrările pe drumul care leagă Atidul de județul Mureș În cursul zilei de ieri, la Atid s-a predat terenul către executantul lucrărilor...