Computer tomograf la spitalele din Gheorgheni și Odorheiu-Secuiesc

Computer tomograf la spitalele din Gheorgheni și Odorheiu-Secuiesc
Se bucură de prioritate proiectele care au în vedere dezvoltarea comunităților locale și îmbunătățirea condițiilor de trai

„Având în vedere „competențele” economice ale guvernului demis, în acest an valoarea sumele destinate echilibrării bugetelor localităților și orașelor aflate la dispoziția Consiliului Județean Harghita se ridică la jumătatea sumelor din anul trecut. Astfel am hotărât ca acestea să fie distribuite pentru solicitările care au întocmită documentația aferentă, conform legii”, a afirmat Borboly Csaba în debutul ședinței extraordinare a consiliului local din data de 18 ianuarie.
Solicitările înaintate de localități au în vedere implementarea investițiilor care vizează în primul rând îmbunătățirea condițiilor de trai și dezvoltarea economică a localităților, aspecte care pot contribui la motivarea tinerilor în a rămâne pe tărâmurile natale, respectiv atragerea acasă a celor plecați în străinătate. Criteriul de selecție a avut în vedere sprijinirea acelor proiecte a căror rezultat este tangibil și reprezintă un sprijin real pentru consiliul local. S-a avut în vedere și faptul că în contextul noului buget, numeroase localități vor trebui să se gospodărească din sume mai mici decât cele avute la dispoziție anul trecut, în unele situații insuficiente.
„Este lăudabil faptul că primarii din județul Harghita au înaintat solicitări bine fundamentate și în acest mod au ușurat munca Consiliului Județean Harghita. Totodată, țin să le mulțumesc vicepreședinților consiliului județean, Barti Tihamér și Bíró Barna Botond fără a căror colaborare nu am fi reușit să adoptăm aceste hotărâri”, a spus Borboly Csaba.
Reprezintă un progres sprijinirea spitalelor din localitățile Odorheiu-Secuiesc și Gheorgheni în vederea utilării cu câte un computer tomograf. Se va sprijini și achiziționarea de terenuri pentru construirea de locuințe de către tineri (Zetea), înființarea mini-parcurilor industriale (Tomești). În toate localitățile sunt în curs lucrări de reabilitare a unităților de învățământ, de asigurare a siguranței publice (instalare camere video, echipamente destinate echipelor de pompieri voluntari), relansarea manufacturii de ceramică de la Dănești, a domeniului ecvestru din județ.
Detalii cu privire la solicitările înainte găsiți la următorul link:
http://investitii.hargitamegye.ro/note-de-fundamentare

Miercurea Ciuc, 18 ianuarie 2018

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...