Program de prevenire si de interventie in cazul pagubelor pruduse de animale salbatice2024
30000
Ditrau - Gyergyóditró
Descrierea investitiei / A beruházás leírása
Având în vedere problemele create în ultima perioadă de animale sălbatice, respectiv atacurile la persoane și apariția lor din ce în ce mai dese în zone locuite, am considerat necesară derularea unui program pentru creșterea siguranței cetățenilor. Situația delicată cu care ne confruntăm în prezent, având în vedere numeroasele interacțiuni între om și urs, trebuie rezolvată, cu scopul reducerii conflictelor cu această specie în zonele în care este prezentă. Siguranţa oamenilor este întodeauna prioritară faţă de protecţia urşilor.
Obiectivul investiției / A beruházás általános és sajátos célja
Obiective - Prevenirea, controlul pagubelor şi rezolvarea conflictelor om-animal - Menținerea viabilității populației de urși prin reducerea cazurilor în care soluţia este uciderea unor exemplare și prin promovarea unor măsuri alternative; - Diminuarea nivelului actual al conflictelor și al pagubelor; - Extinderea la nivel județean și regional a experienţei dobândite în cadrul programului. Scopuri: 1. Crearea grupului de intervenții locale și microregionale; 2. Iniţierea de campanii de informare, educare şi conştientizare publică pentru diferite grupuri ţintă la nivel local; 3. Menținerea pagubelor şi conflictelor la un nivel minim prin prevenţie; 4. Diminuarea nivelului actual al conflictelor și al pagubelor; 5. Mutarea sau eliminarea carnivorelor problemă în cazurile în care eforturile de prevenire au eşuat.
Justificarea necesităţii finanţării / A támogatási kérelem megalapozása
Comuna Ditrau nu detine resurse suficiente pentru implementarea acestui program
Potenţialii beneficiari ai investiției / A beruházás célcsoportjai
cetatenii comunei Ditrau, aproximativ 5000 de locuitori
Stadiul actual al investiției / A beruházás jelenlegi helyzete

Procentul de implementare a investiţiei în momentul solicitării / A beruházás állapota az igényléskor