Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita
Expoziţii fotografice și de arte plastice
Expoziții - Costume populare în acuarelele și desenele lui Haáz Ferenc Rezső și Pe urmele lui Orbán Balázs în Ținutul Secuiesc
Lueta - Lövéte
Duminică, Iulie 30, 2023 - 10:00
0 ron
Responsabil program: Balázs Ödön
Expoziții din materialele instituției Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Hargita în cadrul Zilele Satului Lueta: Costume populare în acuarelele și desenele lui Haáz Ferenc Rezső. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Hargita prezintă picturile (desenele în creion și acuarelele) despre costume populare din Ținutul Secuiesc realizate în anii 1930 de Haáz Ferenc Rezső, fondator al muzeului din Odorheiu Secuiesc, etnograf și profesor de desen. În anul 2020 cei interesați au putut viziona expoziția la Odorheiu Secuiesc (Muzeul Haáz Rezső), Miercurea Ciuc (Biblioteca Județeană Kájoni János) și Gheorgheni (Biblioteca orașului). Pe 13 martie 2021 a avut loc vernisajul expoziției în centrul orașului Baraolt, în fața bisericii reformate, iar pe data de 14 mai la curtea Muzeului Molnár István din Cristuru Secuiesc. În 2022 picturile au fost prezentate la biserica catolică din Zetea. Materialul expoziției prezintă costumele populare pentru femei și bărbați de la Mereşti, Racoșul de sus, Petecu, Mujna, Păltiniş-Satu Mic, Fântânele-Şiclod, Lueta, Luieriu-român, Batoș-săsesc, regiunea Gheorgheni, regiunea Ciucului și port ceangăiesc din Lunca de sus. În urmă cu câțiva ani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Hargita a publicat deja materialul îmbunătățit digital sub forma unei colecții de cărți poștale, iar din acestea s-a realizat și un calendar de perete. Pe urmele lui Orbán Balázs în Ținutul Secuiesc Scopul expoziției, alcătuit din materialul selectat din taberele de fotografie documentară din Ținutul Secuiesc organizate în ultimii douăzeci de ani, este de a prezenta peisaje, obiecte și motive, meserii, situații de viață, persoane, viaţa oamenilor în timpul sărbătorilor şi săptămânii, chipuri umane efemere prin intermediul unor instantanee. Este vorba despre reprezentarea vizuală a regiunii respective, iar ceva similar în concept nu a fost realizat până în prezent, deoarece pot fi găsite imagini de la clădiri, socio-portrete, peisaje, obiecte, cuprinzând numeroase genuri şi teme. Aceste înregistrări reprezintă la nivel artistic fragmente de imagini ai satelor secuieşti de la începutul secolului XXI, care servesc un fel de amintire pentru posteritate. Planul, viziunea noastră cu aceste selecţii de fotografii este de a le mări, pentru a le expune într-o expoziţie în cât mai multe locaţii atât în ţară cât şi peste hotare, popularizând și prin aceasta zona rurală locală.