Agentia de Dezvoltare Judeteana Harghita
Atragerea investițiilor în județul Harghita
Prezentare posibilități de finanțare - Miercurea Ciuc aprilie
Miercurea Ciuc - Csíkszereda
Miercuri, Aprilie 28, 2021 - 10:00
0 ron
Responsabil program: Sebestin Maria
În data de 28 aprilie 2021, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, împreună cu Consiliul Județean Harghita au organizat o Masă rotundă pe tema posibilităților de finanțare existente în momentul de față. Cei interesați au putut primi sfaturi practice în cadrul evenimentului cu privire la toate formele de finanțare. Moderatorul evenimentului și directorul Agenției de dezvoltare județeană Harghita, domnul Cilip Árpád, a spus că, pe lângă sarcinile sale zilnice este dificil pentru un antreprenor să urmeze noutățile, legislația recent publicată, noile oportunități de finanțare, noile oportunități de investiții, dar în cooperare cu instituțiile publice este, de asemenea, posibil să obțină succes. Directorul le-a cerut celor prezenți să nu se teamă să pună întrebări, să apeleze la instituții publice, subordonate, pentru ajutor și, pe de altă parte, să fie deschiși la cooperare, să accepte ajutor, de exemplu prin realizarea unui sondaj în rândul antreprenorilor, ca aceasta este singura modalitate de a identifica și remedia problemele specifice. Borboly Csaba , președintele Consiliului Județean Harghita, a atras atenția participanților: este important să cunoaștem ideile antreprenorilor, de exemplu, completând chestionarele, scopul este de a obține o imagine mai bună asupra viziunii antreprenorilor, de ce formare profesională este nevoie pe piața, strategii, etc. Direcțiile trebuie să fie bine definite la nivelul Bucureștiului, Budapestei și Bruxellesului, a adăugat președintele Consiliului Județean Harghita. Attila Korodi, primarul municipiului Miercurea Ciuc, a declarat că conceptul primăriei este de a dialoga deschis cu cetățenii. Activitatea primăriei se bazează pe o strategie de dezvoltare economică. Încearcă să țină cont de condițiile zonei și, profitând de acest lucru, vor să transforme două dintre cele trei stranduri în centre de wellness, care pot fi o atracție solidă pentru zonă. Kálmán Fancsali, consultantul de fonduri europene al Eurotop Consulting, le-a prezentat celor prezenți oportunitățile actuale de finanțare din UE, pentru care se poate solicita sprijin în materie de digitalizare, producție, servicii și dezvoltare rurală. Specialistul și-a susținut prezentarea în două mari categorii: pe de o parte, stabilirea și dezvoltarea activităților non-agricole și, pe de altă parte, susținerea activităților agricole. S-a precizat în timpul prezentării că este important să se introducă depună proiecte cu idei bine realizabile și durabile, deoarece aceastea trebuie menținute timp de 3-5 ani, îndeplinind condițiile diferite. La eveniment au fost prezenți și domnul Dénes Dimén Hunor - șeful Oficiului Județean de Finanțe Publice Harghita, László Vitos - șeful Eximbank, Márk Dezső - președintele Filialei Harghita a patronatului Român, care de asemenea au vorbi despre formele de finanțare și posibilitățile de finanțare. Pe tot parcursul evenimentului, participanții au putut adresa întrebări specifice profesioniștilor.