Agentia de Dezvoltare Judeteana Harghita
Atragerea investițiilor în județul Harghita
Prezentare posibilități de finanțare - Gheorgheni aprilie
Gheorgheni - Gyergyószentmiklós
Joi, Aprilie 29, 2021 - 10:00
0 ron
Responsabil program: Sebestin Maria
În data de 29 aprilie 2021, la Gheorgheni, a avut loc o masă rotundă economică în cadrul căreia s-au prezentat actualele posibilități de finanțare.

Sándor Péter, director adjunct al Agenției de Dezvoltare județeană Harghita și, în același timp, moderatorul evenimentului, a spus pe scurt: a fost lansată o serie de discuții cu mese rotunde economice, unde vor fi prezentate diferite subiecte pentru dezvoltarea economică. Esența unei astfel de serii de evenimente este că participanții pot adresa întrebări speciliaștilor din diferite domenii. 

Kálmán Fancsali, consultantul de fonduri europene al Eurotop Consulting, le-a prezentat celor prezenți oportunitățile actuale de finanțare din UE, pentru care se poate solicita sprijin în materie de digitalizare, producție, servicii și dezvoltare rurală. Specialistul și-a susținut prezentarea în două mari categorii: pe de o parte, stabilirea și dezvoltarea activităților non-agricole și, pe de altă parte, susținerea activităților agricole. S-a precizat în timpul prezentării că este important să se introducă depună proiecte cu idei bine realizabile și durabile, deoarece aceastea trebuie menținute timp de 3-5 ani, îndeplinind condițiile diferite. La eveniment au fost prezenți și domnul Dénes Dimén Hunor - șeful Oficiului Județean de Finanțe Publice Harghita, Márk Dezső - președintele Filialei Harghita a patronatului Român, care de asemenea au vorbi despre formele de finanțare și posibilitățile de finanțare.