Expoziție de pictură din opereleluiRezsőHaáz

Se trage dintr-o familie cu ascendenţă săsească şisusţine examenul de bacalaureat la gimnaziul maghiar din Igló (SpisskaNováVes, Slovacia de azi) în anul 1901. Talentatul tânăr îşi continuă studiile la Universitatea de Arte din Budapesta, fiind discipol al pictorului BertalanSzékely. În anul 1905 îşi încheie cu succes studiile universitare, după care satisface stagiul militar obligatoriu de un an „ca voluntar” la Budapesta. În acest an candidează la catedra de profesor a Colegiului Reformat din Odorheiu Secuiesc, catedră pe care o şicâştigă. După un an de stagiatură, tânărul profesor rămâne la Odorhei.

Perseverenţa, disponibilitatea la efort şi spiritul său de organizare au câştigat simpatia şirecunoştinţa conducerii şcoliişi aprecierea autorităţilor locale. Toate acestea au avut ca rezultat, ca după trei ani de stagiatură, a fost numit în anul 1909 profesor titular pe catedra de desen a Colegiului Reformat. La începutul anului şcolar în 1910 şi-a ţinutalocuţiunea de titularizare cu titlul „Direcţii noi în arta picturii”.

Un loc important în viaţa lui RezsőHaáz, pe lângă activitatea sa didactică, ocupă înfiinţarea, organizarea şi dotarea permanentă a muzeului. Ca urmare a cercetărilor sale, între anii 1920–1926, a pictat în acuarelă pentru muzeu un ciclu de picturi denumit „Viaţa de odinioară a elevilor”, serie din care fac parte „Lustra”, „Netrebnicul”, „Împărţirea pitei”, „Elev dormind pe ladă”, etc. Prima sa expoziţie personală are loc în anul 1922 în sala de sport a colegiului, spaţiu unde s-au mai organizat şi alte vernisaje şiexpoziţii de obiecte artizanale. Una din îndeletnicirile sale preferate de-a lungul anilor a fost proiectarea şi executarea decorurilor şi recuzitelor scenice pentru trupa de teatru amator al colegiului şi pentru alte trupe de teatru amator din oraş. În anul 1932 începe să picteze tablouri ale portului popular secuiesc, pe care le-a multiplicat în formatul cărţilorpoştale, activitate prin care a prezentat vestimentaţia secuiască dată uitării şitransmiţându-le în mod fidel posterităţii. Activitatea sa de artă plastică este strâns legată de etnografie. Numărul acelor picturi pe care le-a destinat evidenţei inventarului, dar care sunt în acelaşi timp adevărate bijuterii picturale, depăşeşte cinci sute. Dintre sutele de picturi şi desene realizate în perioada interbelică merită menţionate tabloul în ulei al cetăţiiSzékelytámadt din Odorhei, hărţile lui Balázs Orbán pentru sediul Partidului Maghiar Transilvănean din Odorheiu Secuiesc şi din Cristuru Secuiesc, precum şi portretele unor personalităţi de seamă din Odorhei ca ElekBenedek, LajosGönczi, EndreSolymossy, DénesImre, PéterSzakátsşialţii.

Deoarece desenele şi picturile sale sunt rispite, este imposibil să se facă un inventar atotcuprinzător ale operelor sale.  Le-a donat cu preferinţăşi cu plăcere prietenilor, cunoscuţilorşi vizitatorilor emblematici ai muzeului fără să conducă o evidenţă clară asupra acestora. Fiul său, Sándor Haáz, etnograf şi grafician, a încercat să identifice operele tatălui său: a inventariat 796 de picturi şi 486 de desene.

Dintre proiectele sale destinate spaţiului public a finalizat două: la 15 noiembrie 1942 a fost inaugurată la Sfântu-Gheorghe ansamblul monumental „Drapelul naţional”, cealaltă creaţie, existentă şi astăzi, este basorelieful deasupra scenei Casei de Cultură a oraşului Odorheiu Secuiesc. Basorelieful proiectat şi desenat de RezsőHaáz prezintă scene din viaţa secuilor, şi a fost realizat de către sculptorul-arhitect Orbán József, originar din Bădeni.

Paralel cu activitatea sa artistică, RezsőHaáz– nenea Rudi al tuturor – a fost un exemplu de omenie pentru multe generaţii de dasacălişi a implantat în sufletul lor aprecierea şi iubirea valorilor etosului naţional.