Investiții și lucrări de întreținere a drumurilor din zona Gheorgheni

În cursul zilei de 28 septembrie Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, Barti Tihamer, vicepreședinte și colegi ai direcțiilor de investiții și drumuri din cadrul consiliului județean s-au întâlnit cu primarii localităților din zona Gheorgheni.
Tema întâlnirii a reprezentat-o reabilitarea drumurilor din zonă, respectiv lucrările de întreținere a acestora. Consiliul Județean Harghita a demarat anul cu un deficit al bugetului de venituri și cheltuieli al instituției. Trei sferturi din acest deficit a fost alocat consiliului județean. În cadrul ședinței ordinare din luna septembrie a Consiliului Județean Harghita, care a avut loc la Siculeni, pentru întreținerea drumurilor județene s-a alocat suma de 11 milioane de lei. După executarea lucrărilor de curățare a șanțurilor și rigolelor, respectiv lucrările de pietruire urmează așternerea stratului de asfalt.
În localitățile Ditrău și Remetea se va așterne un strat de asfalt cu lungimea de 3,2 kilometri, n vreme ce la Bilbor, lungimea de drum care urmează a fi asfaltată este de 2,5 kilometri.
Au început deja lucrările de pietruire pe porțiunea de drum Covacipeter – Bălan, urmând a fi așternuți 5700 metri cubi de piatră și se vor înlocui, respectiv reface 9 podețe. Pe porțiune de drum cuprinsă între localitățile Ditrău – Țengeler – Tulgheș se vor așterne 6500 metri cubi de piatră și se vor reface două podețe. La Tulgheș urmează a se executa lucrări de pietruire pe drumul județean 127A, respectiv lucrări de protecție a malului apei. La Jolotca se vor executa lucrări de pietruire.
În vederea siguranței circulației, pe toate drumurile județene asfaltate se vor executa lucrări de vopsire a marcajului longitudinal al drumurilor. Se vor remarca și trecerile de pietoni, iar în urma discuțiilor cu primarii s-a stabilit că dacă există solicitări de realizare de noi treceri, acest fapt va fi semnalat de către aceștia.
În acest an nu se vor monta delimitări de viteză, ci se vor aplica benzi rezonatoare înaintea trecerilor de pietoni, respectiv pe acele porțiuni de drum unde vor exista solicitări în acest sens. În localitatea Jolotca, pe marginea drumului 128 se vor amplasa parapete pentru siguranța circulației.
Borboly Csaba i-a rugat pe primari să verifice lucrările și să semnaleze probleme care se ivesc, astfel ca bani care au fost alocați doar acum de guvern, să poată fi utilizați în vederea finalizării lucrărilor până la instalarea sezonului rece. În ceea ce privește lucrările de întreținere de iarnă, președintele consiliului județean a semnalat că termenul la care intră în vigoare contractele este 20 octombrie.
În momentul de față este în curs de actualizare pagina de web investitii.judetulharghita.ro, la punctul de meniu Întreținere vor fi accesibile informațiile cu privire la executarea lucrărilor sus-menționate.
Sunt în derulare lucrările de asfaltare pe drumul județean 126, între localitățile Suseni și Voșlăbeni.

Miercurea Ciuc, 28 septembrie 2018

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...