Pot fi continuate lucrările de investiții la blocul operator al spitalului județean

S-au finalizat planurile investiției

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita din data de 29 mai s-a votat hotărârea cu privire la investiția de la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și care are în vedere reabilitarea aripii C a clădirii, unde se va găsi și blocul operator. „Din anul 2010 ne chinuim cu reabilitarea acestei aripi a clădirii, în ultimul an și jumătate lucrările au fost oprite, dat fiind faptul că după tragedia de la clubul Colectiv din București au fost înăsprite condițiile și a fost nevoie să modificăm planul lucrărilor și să obținem noi autorizații. Le mulțumesc colegilor pentru perseverență, acum că documentația este în regulă, putem continua lucrările. Această investiție este importantă în procesul de încadrare a spitalului în categoria a doua și astfel bolnavi din județ să nu fie obligați să se deplaseze pentru servicii medicale din centrele universitare”, a spus Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita. Acesta a completat că distincția prezidențială recent obținută de spitalul județean și personalul acestuia, demonstrează faptul că lucrurile se află pe un făgaș bun.
Péli Levente, director general adjunct al direcției tehnice din cadrul consiliului județean a spus că pentru definitivarea planului a fost nevoie de obținerea a numeroase avize și expertize. Conform acestui plan va fi nevoie de construirea unei case de scării pe trei niveluri, care va fi alipită de clădire și care va putea fi utilizată cu ușurință, cu tărgi în caz de incendiu sau alte situații de urgență. Valoare fără TVA a lucrărilor care urmează a fi efectuate este de 11,1 milioane de lei. Stadiul investiției poate fi urmărit aici.
Rectificarea bugetară a fost următoarea temă importantă a ședinței extraordinare. S-a realocat suma de șaizeci mii lei pentru refacerea pagubelor produse pe drumurile județene din cauza alunecărilor de teren. Borboly Csaba consideră că este nevoie acum efectuarea lucrărilor de reabilitare pentru ca starea drumurilor să nu se înrăutățească până în a două jumătate a anului când guvernul a promis să aloce bani pentru aceste lucrări.
„Din păcate în acest an am avut parte de o primăvară abundentă în precipitații care a condus, în urma ploilor și înghețurilor la deplasări de teren, care la rândul lor au afectat mai multe porțiuni de drum. Daunele survenite la drumurile din zona Cristur vor fi reabilitate mai întâi pentru a stopa degradarea lor și a asigura circulația pe aceste segmente de drum” a adăugat președintele consiliului județean.
Totodată, Consiliul Județean Harghita va participa în cadrul proiectului internațional E-COOL (Entrepreneurial and Intrapreneurial Mindset in Young People through the Dynamisation of Competences, Teaching Methodologies and Entrepreneurial Ecosystem), finanțat din fonduri europene și care va oferi sprijin tinerilor și antreprenorilor.

Miercurea Ciuc, 29 mai 2018

S-a scos la licitație proiectarea lucrărilor de...

Borboly Csaba contează în continuare pe participarea activă a locuitorilor Până la data de 25 iunie, firmele interesate pot depune...

Utilajele sunt la lucru pe drumul dintre Suseni...

Locuitorilor li s-a prezentat planul lucrărilor Li s-a prezentat locuitorilor planul lucrărilor de reabilitare a drumului județean 126, la...

Pot fi continuate lucrările de investiții la...

S-au finalizat planurile investiției În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita din data de 29 mai s-a votat hotărârea cu...

Se construiește drumul între Cobătești și Firtănuș

Se va realiza și pistă pentru biciclete La data de 15 mai a fost semnat la București contractul de finanțate a lucrărilor pe drumul județean...