Lucrările pe drumul județean 132A pot demara în cursul lunii aprilie

Implementarea unei investiții asumate de Consiliul Județean Harghita

Joi, 5 aprilie a fost semnat contractual de execuție al lucrărilor pe drumul județean 132A, între localitățile Mărtiniș și Merești. Lucrările de reabilitare urmează a se efectua pe toată lungimea drumului incluzând realizarea straturilor de bază, asfaltare, construirea de poduri și podețe, lucrări de siguranța circulației, respectiv realizarea căilor de acces în curțile locuitorilor și drumurile adiacente. Consiliul Județean Harghita a accesat fonduri pentru executarea acestor lucrări prin Programul Național de Dezvoltare Locală, valoarea estimată a acestora fiind de 6.012.143 lei.
„Consiliul Județean Harghita și-a asumat realizarea acestui drum în urmă cu mai multă vreme, iar demersurile de demarare a investiției au fost anevoioase. În ultima vreme m-am ocupat personal de aceste aspecte, am căutat în parte rezolvare pentru fiecare problemă apărută în cei 5-10 ani care au trecut, fie că a fost vorba de aspecte referitoare la dreptul de proprietate sau aspecte tehnice. Acum după doi ani, azi semnez contractul de execuție al lucrărilor. Ceea ce a dus la această întârziere este și faptul că firma care a realizat planul tehnic este aceeași care s-a ocupat de proiectarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor din cadrul Programului Operativ Regional”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita în ceea ce privește perioada premergătoare semnării contractului. De asemenea, a mulțumit parlamentarilor UDMR pentru demersurile întreprinse în vederea obținerii finanțării guvernamentale.
„Termenul de finalizare al lucrărilor depinde în mare măsură de constructor, însă având în vedere situația de anul trecut când guvernul a stopat toate lucrările de investiții din lipsă de fonduri, am convingerea că este în interesul firmei ca lucrările să fie finalizate cât mai curând”, a conchis Borboly Csaba.
Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita consideră că semnarea contractului este o mare realizare, având în vedere aspectele care au precedat această activitate.
„După multe scandaluri, greutăți, timp investit, rezultatul bunei colaborări cu reprezentanții UDMR din parlament și de la nivel local și-a adus roadele, iar porțiunea de drum între Mărtiniș și Merești va fi reabilitată prin finanțare guvernamentală. La mijlocul lunii lucrările pot fi demarate. Locuitorii trebuie să aibă în vedere faptul că pe durata lucrărilor este posibil să fie închideri de drum”, a spus Bíró Barna Botond.
La semnarea contractului a fost prezent primarul localității Merești, Tikosi László, care a spus că reabilitarea drumului are o însemnătate foarte mare în viața locuitorilor, dat fiind faptul că se va scurta cu 11 kilometri distanța care trebuie să o parcurgă până la Odorheiu Secuiesc.
Jakab Attila, primarul localității Mărtiniș și-a exprimat bucuria în ceea ce privește demararea lucrărilor de reabilitare și care a afirmat că în vreme ce pentru locuitorii din Merești se va scurta distanța care trebuie să o parcurgă spre Odorheiu Secuiesc, în cazul locuitorilor din Mărtiniș se va facilita accesul acestora, pe un drum modern, către Miercurea Ciuc.
Ambii primari s-au oferit să supravegheze executarea lucrărilor alături de dirigintele de șantier, respectiv să informeze în legătură cu stadiul acestora, fapt cu care au fost de acord atât de președintele și vicepreședintele consiliului județean, cât și de reprezentatul firmei.
Stadiul de implementare al investiției poate fi urmărit on-line pe site-ul investitii.hargitamegye.ro, la următorul link: https://goo.gl/1Yemj6
Miercurea Ciuc, 7 aprilie 2018

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...