La Ditrău demarează programul de construire a trotuarelor

Camere de supraveghere video pentru siguranța circulației

Ședința ordinară a consiliului județean a avut loc în data de 26 aprilie la Ditrău, unde primarul localității Ditrău, Puskás Elemér, i-a salutat pe cei prezenți și a menționat că o ședință similară a MAI avut loc în localitate în anul 2010.
„În momentul de față se realizează numeroase investiții în localitate, au fost reabilitate drumuri, școli și instituții publice. Se află în derulare opt proiecte mari a căror valoare este de aproximativ 22 milioane de lei. Mulțumită echipei ne desfășurăm activitatea în condiții eficiente, în ciuda volumului mare de muncă”, a afirmat primarul Puskás Elemér.
Barti Tihamér, vicepreședintele consiliului județean a afirmat că: „Ditrăul este o comunitate în continuă dezvoltare și este o bucurie să ne aflăm aici. Activitatea demarată cu ani în urmă își prezintă roadele”. Acesta i-a felicitat pe conducătorii localității și pe consilieri pentru exemplara muncă în echipă de care dau dovadă.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a vorbit despre importanța organizării ședințelor consiliului județean în localitățile din județ și a spus că sunt o oportunitate de a soluționa probleme specifice cu care se confruntă.
În debutul ședinței a fost investit în funcție noul consilieri județean UDMR, Kántor Boglárka care va ocupa locul lui Lőrincz Csilla în comisia socială din cadrul consiliului județean. Borboly Csaba a ținut să menționeze că experiența noului consilier în cadrul Consiliului teritorial de tineret Gheorgheni este binevenită, mai ales acum în anul tineretului.
Consilierii județeni au aprobat acel proiect de hotărâre care vizează instalarea camerelor de supraveghere video pe drumurile județene. Acestea urmează a fi instalate în decursul unei luni servind siguranței circulației și respectării regulilor de circulație.
Președintele consiliului județean a mulțumit pentru intervenție grupului parlamentar UDMR, mulțumită căreia două vile, una la Izvorul Mureșului și cealaltă la Băile Homorod, vor fi administrate de consiliul județean.
S-a votat programul care are în vedere construirea de trotuare în localitățile Ciumani, Dealu, Ditrău și Joseni.
S-a hotărât și continuarea programului de alimentare cu apă a localităților mici, program care este un exemplu la nivel național și pe durata de desfășurare a căruia au fost alimentate cu apă potabilă douăzeci și trei de localități.
Odată cu votarea ordinii de zi, primarul localității i-a informat pe cei prezenți cu privire la faptul că în Bazinul Gheorgheni, va demara pentru prima oară în localitatea Ditrău învățământ dual, în trei specializările turnător, silvicultură și brutar-patiser.
La punctul Diverse, Borboly Csaba i-a rugat pe cei prezenți să sprijine colectarea de semnături în vederea completării garniturilor trenurilor Corona și Hargita.

Ditrău, 27 aprilie 2018

Echilibrat, optimist și ambițios

Echilibrat, optimist și ambițios S-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al județului Harghita pe anul 2019 Borboly Csaba, președintele...

Se dorește continuarea lucrărilor de asfaltare a...

Se dorește continuarea lucrărilor de asfaltare a drumului spre Șoimușu-Mic Se va organiza o procedură de licitație publică pentru executarea...

Nu s-a prezentat nicio firmă pentru refacerea...

  Se va relua procedura de achiziție publică S-a reluat pentru a treia oară procedura de achiziție publică a lucrărilor de realizare a...

Se caută firmă pentru reabilitarea drumului care...

Se caută firmă pentru reabilitarea drumului care duce spre Harghita Băi Se dorește asfaltarea drumului de beton  Pe pagina destinată...