S-a predat amplasamentul pentru investiția care vizează reabilitarea drumului între Crișeni și limita cu județul Mureș

S-a predat amplasamentul pentru investiția care vizează reabilitarea drumului între Crișeni și limita cu județul Mureș
În cursul primăverii acestui an pot demara lucrările
Consiliul Județean Harghita a predat luni, 26 februarie amplasamentul pentru investiția care vizează reabilitarea drumului județean 136A, firmei Drumuri și Poduri Mureș SRL. Aceasta va putea demara lucrările pe porțiunea de aproximativ cinci kilometri, între localitatea Crișeni și limita cu județul Mureș și va avea la dispoziție pentru finalizarea lucrărilor nouă luni după emiterea ordinului de începere a acestora.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita este de părere că după surmontarea numeroaselor greutăți întâmpinate, nu mai există impedimente iar în cursul primăverii, când o va permite starea vremii pot fi demarate lucrările și interconectarea celor două județe prin intermediul unui drum reabilitat. După cum a menționat, acest lucru nu înseamnă doar conectarea a două localități învecinate, ci și se face legătura între două regiuni. În acest fel de la Cristuru-Secuiesc se va ajunge într-un timp mai scurt în județul Mureș, dar și invers, efectele fiind resimțite și în turismul din cele două județe. Consiliul județean are în plan reabilitarea mai multor porțiuni de drum și în direcția localității Atid care este un punct de legătură important în zonă.
Szőcs László, primarul localității Atid și-a exprimat speranța ca lucrările să fie executate corespunzător, dat fiind faptul că acestea vor un important impact nu numai în viața localității, ci și a turismului și economiei din regiune. Nu în ultimul acesta și-a exprimat speranța că investițiile consiliului județean în Atid vor avea rezultate pe termen lung.
Csibi Attila Zoltán, primarul localității Sângeorgiu de Pădure și-a exprimat regretul de a nu fi putut fi prezent personal la întâlnire. „Legătura cu județul Harghita prin asfaltarea porțiunii de drum va aduce mai aproape nu numai cele două județe, ci va avea un impact și în ceea ce privește oportunitățile din domeniul turismului. Se întrevăd rezultatele unui proiect mai vechi, de ani de zile ne dorim ca legătura dintre Sângeorgiu de Pădure și Cristuru-Secuiesc să se facă pe un drum practicabil. Prin asfaltarea porțiunii de cinci kilometri, reabilitarea infrastructurii de la lacul Bezid, putem vorbi de localitățile Sângeorgiu de Pădure, Bezid și Bezidul Nou ca destinații turistice care vor putea fi accesate și din județul Harghita”, a afirmat primarul.
Consilierul județean Kolumbán Dávid și-a exprimat bucuria în această privință, le-a urat primarilor perseverență, iar antreprenorului executarea lucrărilor de calitate. În calitate de responsabil al zonei din partea consiliului județean, va urmări îndeaproape desfășurarea lucrărilor.
Detalii cu privire la investiții puteți obține accesând următorul link: http://bit.ly/2EVSKyk.

Miercurea Ciuc, 26 februarie 2018

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...