Consiliul Judeţean Harghita Direcţia Generală Tehnică

 

imaginea utilizatorului bogosgabriela

Președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba și Biró Barna Botond, împreună cu Becze István, consilierul județean și Szabó Barna, administratorul public al județului au întreprins în data de 31 august o vizită în teren la Poiana Fagului, comuna Lunca de Jos. În ziua precedentă, din cauza precipitațiilor abundente, pe porțiuni ale drumurilor județene 127A și 127B s-au depus materiale aduse de aluviuni, pe care antreprenorii locali, cu ajutorul utilajelor proprii le-au îndepărtat. În plus, o porțiune de drum pietruită recent a fost spălată de pârâul care trece prin localitate. La fața locului, pompieri și electricieni lucrează la remedierea pagubelor, iar localnicii încearcă să îndepărteze materialele aduse de ape. Din spusele localnicilor reiese faptul că apa a luat și materialul lemnos adunat de aceștia pentru iarnă, iar în momentul de față circulația se desfășoară pe deal deoarece drumul este impracticabil.
S-a menționat faptul că cel mai urgent este nevoie de construirea unui pod provizoriu pentru asigurarea circulației, cel puțin pe un sens. Reprezentanții consiliului județean, împreună cu cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) se vor deplasa la fața locului pentru inventarierea pagubelor produse de precipitațiile abundente, astfel ca în cel mai scurt timp să poată fi organizată achiziția publică pentru atribuirea lucrărilor de remediere a pagubelor. Pe lângă aceasta, în cadrul lucrărilor de administrare a drumurilor județene pe perioada verii, se vor efectua lucrările posibile.
Borboly Csaba a spus că circulația se desfășoară în condiții grele pe mai multe porțiuni de drum, acesta este motivul pentru care la ședința ordinară a consiliului județean se va proceda la redistribuirea resurselor financiare.
„Nu putem aștepta ajutorul de la București deoarece nici banii pentru inundațiile din lunile mai-iunie nu au sosit încă. Vom încerca să remediem daunele din bugetul propriu. Și așa, lucrările de remediere a drumului vor dura cel puțin săptămâni. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să renunțăm la alte programe”, a afirmat președintele consiliului județean.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Harghita s-au alocat pentru remedierea pagubelor din localitatea Lunca de Jos 220 mii lei: 70 mii lei din fondul de rezervă, 150 mii lei au fost redistribuiți. S-a menționat faptul că utilajele lucrează de două zile pentru asigurarea condițiilor de circulație.

Miercurea-Ciuc, 31 august 2016