Deciziile privind investițiile pe drumurile județene și construcția rețelei de apă a localităților au fost luate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Harghita

Sume suplimentare din redistribuirea TVA vor fi utilizate pentru a susține localitățile din județul Harghita

Documentația tehnică pentru consolidarea rutieră a drumului județean 136, la  granița dintre Goagiu și județul Mureș, și a drumului județean 134A, între Cristuru Secuiesc  și Șoimușu Mic, a fost adoptată, printre altele, de Consiliul Județean Harghita în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc  online, luni, 31 august.

A fost adoptată lista de  modificări aferente programului de alimentare cu apă  a consiliului județean, care va contribui la construirea unei rețele de alimentare cu apă și apă uzată pentru așezările mici, în acest sens s-a decis asocierea satului Șimonești  și a consiliului județean. Pentru a realiza acest lucru este necesară construirea rețelei de apă a satului Nicoleni și, în cadrul bugetului pe anul 2020-2021, valoarea acestei investiții  este de 1,2 milioane lei.

– Extindem  programul nostru de alimentare cu apă a așezărilor mici, de care suntem mândri, pentru că poate este unic în țară. Am oferit asistență multor municipalități când a existat o problemă cu alimentarea cu apă. Oportunitățile de captare a apei și cantitatea de apă s-au schimbat pe linia schimbărilor climatice, dar în ultimii ani am reușit să furnizăm apă potabilă în mai multe așezări din județul Harghita în cadrul acestui program. În ceea ce privește schimbările climatice și strictețea legii, acum putem construi un sistem de apă într-un sat mic la prețul de cinci ori mai mare decât până acum. A explicat Csaba Borboly.

 

În ceea ce privește activitatea sportivă, a fost votată contribuția pe anul 2020 către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Csíki Jégkorong”, ceea ce înseamnă o subvenție de 114 mii lei.

De asemenea, s-a decis implicarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a  Copilului în programul Erasmus +, care va fi implementat în cadrul proiectului „Better ACT than react- BATR” , instituția subordonată având calitatea de partener .

Pe ordinea de zi s-a aflat și achiziționarea unui teren și a unei case aflate lângă casa părintească din Porumbenii Mari a lui Kányádi Sándor. Cumpărarea unei case este importantă atât pentru turismul județean, cât și pentru dezvoltarea comunității. În zona de lângă casa  poate fi creat un spațiu comunitar, unde  se pot organiza  întâlniri, evenimente culturale, tabere creative, cafenele, expoziții, vizite la muzee .

De asemenea, continuă lucrările privind investițiile în drumurile județene și au fost adoptate noi rezoluții în acest sens. A fost adoptată documentația tehnică privind renovarea și consolidarea secțiunii de drum a drumului județean 136, Goagiu.

În plus, a fost votată și documentația tehnică privind renovarea și consolidarea drumului județean 134A, secțiunea de drum care leagă Cristuru Secuiesc și Șoimușu Mic. Datorită condițiilor meteorologice și alunecărilor cauzate de solul argilos, este important ca drumul să fie din nou circulabil și sigur.

Au fost aprobate alte 210 mii lei pentru decontări din redistribuirea TVA de 6%: 100 mii lei pentru achiziționarea de mobilier și echipamente pentru grădinița din Corund, 13 străzi din satul Lupeni sunt în renovare din fonduri UE, la care Consiliul Județean Harghita a contribuit cu 30 mii lei iar reparațiile la clădirea căminului cultural din Turdeni vor fi susținute cu 80 de mii de lei. Datorită faptului că în cadrul satului au loc multe evenimente legate de cultură, este important să contribuim la stimularea acestor evenimente prin reabilitarea clădirilor culturale.

 

Cilip Árpád, directorul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita, a adus în discuție  problema caietelor  de lucru privind învățământul profesional. După cum a spus acesta, este important ca elevii să primească caietele de lucru înainte de a începe școala. Agenția ajută elevii înscriși în școlile profesionale cu 650  caiete de lucru.

Ședința consiliului poate fi vizualizată și pe pagina de Facebook a domnului președinte Borboly Csaba și pe cea a Consiliului Județean Harghita:

https://www.facebook.com/borbolycsaba/videos/957200291430412

 

Proiectul ordinii de zi a  ședinței ordinare și documentele aferente pot fi regăsite în link-ul de  mai jos:https://judetulharghita.ro/hotarari/proiectul-ordinii-de-zi-al-sedintei-consiliului-judetean-harghita.html

 

Miercurea Ciuc, 31 august 2020 

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...