Se lucrează în zona Ciuc

Dezbateri referitoare la investițiile în curs și următoarele demersuri în acest sens

 

În cursul zilei de luni, 18 mai direcția tehnică din cadrul Consiliului Județean Harghita a participat la întrevederi cu executanții, proiectații investițiilor aflate în curs de derulare, căutând soluții la problemele ivite.

La Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, instituție subordonată consiliului județean, se reiau lucrările la blocul operator. Lucrările au fost inspectate și de deputatul Korodi Attila și senatorul Tánczos Barna.

În noul bloc operator urmează ca activitățile specifice să poată fi efectuate în condiții moderne. Toate sălile de operație vor fi grupate la un singur nivel, asigurându-se spații suficiente și pentru activitățile adiacente. În momentul de față medicii au la dispoziție cinci săli de operație unde se efectuează intervenții în nouă specialități medicale. Odată cu finalizarea blocului operator vor exista zece săli de operație. În anul 2012 s-au început lucrările de reabilitare al etajului al doilea al clădirii, construirea unui nou nivel, respectiv a culoarului prin care se va face legătura cu noul corp de clădire. Lucrările au fost suspendate deoarece în cursul anului următor executantul lucrărilor a intrat în faliment. Pentru a putea continua lucrările, în anii care au trecut au fost revizuite lucrările implementate și s-a actualizat i planul tehnic al lucrărilor. Procedura de licitație publică necesară finalizării lucrărilor a putut fi demarată după completarea documentației și obținerea autorizațiilor necesare. În anul 2018 procedura de licitație publică a fost reluată de trei ori deoarece nu s-a prezentat nici o firmă să execute lucrările. În cursul anului 2019, după o a patra licitație publică s-a semnat un contract de executare a lucrărilor.

Din păcate în cursul lunilor trecute s-a schimbat prevederile referitoare la protecția împotriva incendiilor, astfel a fost nevoie din nou de modificarea planurilor. Ca urmare a întrevederii de ieri s-au primit asigurări că cel mai târziu săptămâna viitoare acestea vor fi finalizate și vor putea reîncepe lucrările. Se execută în momentul de față lucrări, însă nu și intervențiile de anvergură: pereții trebuie construiți respectându-se noi standarde, instalațiile trebuie implementate pe baza noilor planuri. Deputatul Korodi Attila a spus că există numeroase dileme de ordin tehnic care au trebuit să fi modificate din cauza noilor regulamente, iar din cauza situației din UE și activitățile referitoare la documentație sunt întârziate. Însă în cursul acestui an se așteaptă ca aceste activități să fie finalizate în cursul anului acesta și să se poată utiliza fondurile alocate în buget. Deputatul a cataloga ca îmbucurător faptul că pe durata a doi ani s-a reușit atragerea de fonduri guvernamentale care vor permite ca lucrările la spitalul județean să se efectueze fără nici un impediment, actul medical fiind astfel unul mai sigur.

Se află în curs de execuție lucrările la cea de a cincea clădire de locuințe destinate medicilor. Consiliul Județean Harghita a demarat în cursul anului trecut construcția celor patru apartamente compuse din două camere, hol, bucătărie, baie și cămară. Cu ocazia discuțiilor de ieri a reieșit și faptul că va fi nevoie de relocarea țevilor de canalizare, procedură care va necesita și îndepărtarea câtorva copaci. După obținerea autorizațiilor necesare de la primărie și agenția de protecție a mediului, copacii vor fi îndepărtați de către ocolul silvic din localitatea Frumoasa. Pentru asigurarea continuității lucrărilor, consiliul județean face ape la colaborarea instituțiilor amintite.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita este de părere că pe lângă investiții, la viitorul spital clinic este nevoie de asigurarea personalului de specialitate, atragerea medicilor specialiști, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de construirea de locuințe pentru medici. Se așteaptă în continuare predarea de către primăria orașului a terenului pe care urmează a fi construite blocurile de locuințe destinate medicilor.

„Medicii ne semnalează în continuare faptul că este nevoie de locuințe pentru medici. Personalul de specialitate poate fi atras aici dacă i se asigură condiții. Nici până în ziua de azi nu am primit terenul pe care să construim locuințele pentru medici. Fac un apel către conducerea orașului să ne predea în folosință terenul, iar dacă acest lucru nu este posibil, să ne informeze clar în acest sens. În paralel, fac un apel către locuitori să informeze dacă au de vânzare, la un preț rezonabil, terenuri în zona din apropierea spitalului județean, deoarece dorim să construim locuințe pentru medici. Șaisprezece medici au nevoie de locuințe de serviciu, acești urmând a lucra la spitalul județean”, a spus Borboly Csaba.

 

 

Continuă reabilitarea de drumuri și în zona Ciuc

Se execută lucrări și la Valea Rece, pe drumul județean 127A. În momentul de față se efectuează lucrări la zidul de apărare împotriva inundațiilor, respectiv construirea de noi poduri. Lungimea totală a zidurilor de apărare împotriva inundațiilor este de  patru kilometri. Ca urmare a întrevederii de ieri, executantul lucrărilor și-a asumat să recupereze întârzierile înregistrate. Conform celor relatate de către acesta, furnizorul betonului armat nu a lucrat în perioada de urgență. În ceea ce privește podurile, au avut loc dezbateri referitoare la traseul care va fi utilizat până la darea în funcțiune a noilor poduri.

Consiliul Județean Harghita a demarat lucrările de reabilitare a drumurilor până la granița cu județul Bacău, în momentul de față executându-se lucrările de apărare împotriva inundațiilor.

„Ne bucură faptul că într-un final au demarat lucrările. Drumul județean 127A va fi circulabil și sperăm că va fi folositor comunității noastre”, a afirmat Rácz Árpád, consilier județean.

Gergely Károly, primarul localității Lunca de Jos a adăugat că în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, lucrările au avansat într-un ritm satisfăcător.

„Pe lângă lucrările de reabilitare a drumurilor, se lucrează la școli, case de cultură, terenuri de sport. Cu alte cuvinte se lucrează pe cursul tuturor pâraielor. Cred că această investiție va fi una de succes, iar pentru turiști acest drum care duce spre Lacul Roșu, va fi de un real folos pentru antreprenorii locali, pentru pensiuni. Dacă lucrurile vor merge bine toate acestea vor fi în beneficiul localității noastre”, a adăugat primarul.

Au avut loc inspecții și la lucrările de reabilitare a drumului 123F care leagă Ciba de Oltalfu. Pentru demararea lucrărilor la noul pot este nevoie de semnalizarea unui drum adiacent, în direcția Olfalu. Totodată, în structura drumului se infiltrează apă pe o lungime de șaptezeci de metri, pentru preîntâmpinarea surpării drumului proiectantul lucrărilor trebuie să găsească o soluție.

Consilierul județean Szentes Antal este de părere că un rol important în stabilirea legăturii între localități îl au, pe lângă drumurile naționale și drumurile județene, mai cu seama și datorită faptului că agricultorii utilizează mai degrabă aceste drumuri și nu drumurile europene intens circulate. Acesta a mai adăugat că pe drumul județean amintit se vor impune restricții de greutate, astfel acesta nu va putea fi folosit ca drum de ocolire, structura drumului putând fi în acest fel protejată de traficul de mare tonaj.

Péter Lukács, primarul localității Ciceu și-a exprimat bucuria în ceea ce privește demararea lucrărilor la acest drum, investiția contribuind și la demararea altor investiții. Totodată, această investiție va contribui și la relansarea turismului.

Și pe drumul județean 138A la Băile Harghita, infiltrarea apei în structura drumului creează probleme. În momentul de față se construiesc șanțuri de scurgere a apei. Pe anumite porțiuni s-a crăpat deja suprafața asfaltului, infiltrarea apei survenind ulterior demarării lucrărilor. Dacă apar defecțiuni pe perioada lucrărilor, acestea pot fi remediate.

În zona Ciuc sunt în curs de efectuare și lucrările de întreținere a drumurilor județene pe perioada de vară. Pe toate drumurile județene se execută lucrări de pietruire. S-au finalizat lucrările de aplicare a benzilor rezonante la intrările și ieșirile din localități, de asemenea s-au schimbat și parapetele. Au demarat lucrările pentru așternerea stratului de asfalt pe drumul care leagă drumul european cu localitatea Ciucsângeorgiu, pe o porțiune de opt kilometri.

György József, primarul localității Ciucsângeorgiu a menționat faptul că actuala structură a drumului județean nu a fost mai fost asfaltată de 8-10 ani. Reabilitarea drumului este așteptată de mai mulți ani, odată cu noul strat de asfalt circulația autovehiculelor desfășurându-se în condiții mai sigure.

S-a predat terenul executantului lucrărilor pe drumul județean 123. Lucrările urmează a fi executate pe porțiunea de la ieșire din localitatea Sânmartin, până la ramificația către Eghersec și vor dura o perioadă de 45 luni. Pe lângă lucrările de asfaltare, se vor construi 37 de podețe pentru scurgerea apei, se va reabilita un pod, iar cele patru poduri din lemn vor fi înlocuite cu poduri din beton.

Lucrările de la intersecția spre Eghersec și limita cu județul Neamț se află în faza de proiectare.

Gergely Andras, primarul localității Sânmartin aflat la fața locului a afirmat că este îmbucurător faptul după atâta vreme vor demara lucrările. Această investiție este de mare importanță pentru localitate atât din punct de vedere economic, cât și turistic.

Becze István, consilier județean a afirmat că dacă lucrările vor continua în acest ritm nu va rămâne neasfaltat nici un drum.

„Următoarea perioadă este una a provocărilor din punct de vedere al relansării economice, în acest scop infrastructura având un rol important. Văzând demersurile care se fac în acest sens, sunt încrezător”, a spus consilierul județean.

Materialul video realizat cu această ocazie poate fi urmărit pe link-ul de mai jos:

https://bit.ly/2Xlf66N

 

Miercurea Ciuc, 19 mai 2020

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...