Trebuie reabilitate drumurile, chiar dacă se întâmpină dificultăți

Trebuie reabilitate drumurile, chiar dacă se întâmpină dificultăți
Sunt așteptate oferte pentru reabilitarea drumului județean dintre Delnița, Păuleni-Ciuc, Șoimeni

Consiliul Județean Harghita a publicat procedura de achiziție publică pentru lucrările de reabilitare a drumului județean 123D, care leagă localitățile Delnița, Păuleni, Șoimeni. Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) valoarea estimată a lucrărilor este de 6.800.000 lei, iar termenul de depunere al ofertelor este data de 29 mai. Lucrările de execuție cuprind: strat de balast – înălțime 25 cm, pietruire – înălțime 15 cm, respectiv strat de asfalt, realizarea șanțurilor, intrărilor pe drumurile adiacente. Planul pe baza căruia se vor executa lucrările aparține firmei Techno Consulting SRL.
„Pentru locuitorii din anumite zone nu este indiferentă calitatea drumului pe care pot ajunge la domiciliu. Investiția este important pentru comunitate, dat fiind faptul că tot mai multe persoane din Miercurea-Ciuc se mută în satele din împrejurime, dar și din punct de vedere al faptului că vorbim și de viitorul copiilor care cresc aici. Și din punct de vedere turistic este importantă realizarea acestei lucrări. Trebuie reabilitate drumurile județene, la fel și la cel din Păuleni, chiar dacă se întâmpină greutăți”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a solicitat de două ori completarea documentației realizată de personalul de specialitate din cadrul consiliului județean în vederea reabilitării drumului de la Păuleni. După avizarea documentației de către ANAP, aceasta a fost încărcată pe site-ul de specialitate, iar în momentul de față se așteaptă ofertele pentru executare lucrărilor. Conform programului, în data de 29 mai va avea loc desfacerea și evaluarea ofertelor, iar semnarea contractului urmează a avea loc la mijlocul lunii iunie, sau începutul lunii iulie. Astfel, contractantul va putea demara lucrările în cursul lunii iulie. Suma necesară lucrărilor se află la dispoziția consiliului județean. În momentul de față nu există impedimente pentru demararea lucrărilor, ci doar în cazul eventualelor contestații.
Reabilitarea porțiunii de drum sus-amintite a început cu mai mulți ani în urmă, însă s-au întâmpinat mai multe dificultăți, printre acestea și faptul că în 25 noiembrie 2015 firma Widia SRL, a dat în judecată consiliul județean pentru că nu a respectat clauzele din contractul 12/4020 semnat în data de 4 noiembrie 2014 și a solicitat achitarea 1.201.312 lei. Tribunal Harghita a dat câștig de cauză, anul trecut în septembrie consiliului județean. Dificultățile au continuat, însă la finele anului trecut ministerul dezvoltării regionale a suspendat acordarea de finanțare pentru acele lucrări de reabilitare a căror valoare depășesc sumele alocate din bugetul consiliului județean.
Miercurea-Ciuc, 12 mai 2017

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...