Stoparea caracterului de capăt de drum a localităților de la granița dintre județe

Stoparea caracterului de capăt de drum a localităților de la granița dintre județe
Odată cu reabilitarea drumului județean între Uilac și Vețca, s-ar crea o nouă punte de legătură între cele două județe

La granița de județ, între Uilac, localitatea Săcel și Vețca, a avut loc joi, 26 ianuarie 2016 o întâlnire între președinții consiliilor județene Harghita, Borboly Csaba și Mureș, Péter Ferenc. Tema întâlniri a fost reprezentată de reabilitarea drumului de legătură dintre cele două județe. Președintele Consiliului Județean Harghita a fost prezent la întâlnire cu reprezentanții instituției, consilierii județeni, respectiv primarul localității Săcel. Borboly Csaba a amintit importanța fortificării legăturilor familiale ale localnicilor, iar în acest sens este nevoie de conlucrarea și colaborarea dintre cele două județe. Péter Ferenc a afirmat că una dintre prioritățile stabilite este stoparea caracterului de capăt de drum a localităților care sunt amplasate la granița dintre județe, respectiv refacerea utilității drumurilor județene care traversează aceste localități. A amintit aici și drumurile care fac legătură intre Șiclod – Sărățeni, Goagiu – Bezid, unde au avut loc anul trecut în septembrie, vizite comune ale celor două delegații ale județelor Harghita și Mureș.
Borboly Csaba s-a întâlnit și cu cei 18 locuitori din Uilac, pe care i-a informat în legătură cu demersurile care se doresc a fi făcute în acest an: elaborarea proiectului în cursul toamnei, iar lucrările, în prima fază nu ar fi de asfaltare, ci de pietruire. Pe lângă reprezentanții consiliului județean, consilieri locali și județeni, primarul comunei Săcel, Nagy Lajos, respectiv cel din orașul cristuru-Secuiesc, Rafai Emil, a fost prezent și Hegedüs Béla, viceprimarul localității Vețca. Nagy Lajos a adus în vedere importanța reabilitării drumului județean, iar Hegedüs Béla a menționat că reabilitarea este un vis din copilărie care ar face mai facilă deplasarea între cele două județe.
Miercurea-Ciuc, 26 ianuarie 2017

Construire sens giratoriu în Joseni: investiție...

Ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita la Joseni Se construiește sens giratoriu în comuna Joseni, la intersecția drumului...

Rectificarea bugetului pentru dezvoltare și...

Localitățile sunt susținute în continuare din cota de 6% A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, luni, 28 iunie, pe ordinea...

Cu un pas mai aproape de reabilitarea drumurilor...

A fost semnat contractul pentru supravegherea lucrărilor de reabilitare a DJ131 – DJ133- DJ137A Pentru reabilitarea unei porțiuni de drum de...

Va fi construit drumul județean între Jolotca și...

Un nou plan va fi elaborat Drumul județean 128, dintre Jolotca și Borsec, va fi renovat de Consiliul Județean Harghita. În acest sens se...