Întrevedere cu Simion Crețu pe tema proiectelor finanțate de Uniunea Europeană

Borboly Csaba a cerut sprijin pentru construirea a două incubatoare de afaceri

 

Miercuri, 28 august la întâlnirea avută cu Simion Crețu, director general al Asociației de Dezvoltare Regională Centru, Borboly Csaba a cerut sprijin pentru crearea oportunităților de sprijinire a tinerilor antreprenori, respectiv pentru redistribuirea fondurilor provenite de la Uniunea Europeană.

„Ne dorim ca în următoarea perioadă de programare a finanțărilor europene județul Harghita să poată accesa fonduri suplimentare pentru a putea ține pasul cu județele care au mai multe orașe, unde există investiții și salarii mai mari”, a spus Borboly Csaba.

Președintele consiliului județean a solicitat redistribuirea fondurilor în cazul a trei domenii, respectiv a unui nou apel. În cazul incubatorului de afaceri preconizat a se construi la Miercurea Ciuc există plan urbanistic, iar în ceea ce privește incubatorul de afaceri de la Cristuru-Secuiesc s-au clarificat aspectele referitoare la dreptul de proprietate. Nu în ultimul rând este nevoie de finanțarea lucrărilor de investiții de la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, respectiv reabilitarea drumurilor județene. „Sunt finalizate douăsprezece documentații pentru reabilitarea acelor  drumuri care în majoritate sunt căi de acces care leagă Harghita de județele învecinate. Odată cu interconectarea localităților, se interconectează regiunile, relansează regiunea din punct de vedere economic și turistic. Nu în ultimul rând aceste investiții vor avea un impact pozitiv asupra fluxului turistic între diferitele regiuni”, a afirmat președintele consiliului județean.

Simion Crețu s-a declarat deschis față de aceste aspecte afirmând că în interesul județului Harghita, respectiv a regiunii, este benefică utilizarea cât mai eficientă a finanțărilor europene.

Proiecte ale județului Harghita:

Consiliul Județean Harghita are două proiecte, aflate pe liste suplimentare: reabilitarea și echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, respectiv reabilitare clădirii școlii speciale de la Ocland. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 18 milioane de lei.

În ceea ce privește construirea bazelor salvamont de la Borsec și de la Băile Tușnad: deși proiectele au fost declarate câștigătoare, cele șase milioane de lei necesare implementări investiției nu s-au încadrat în suma cadru. În toamna acestui an se va clarifica situația și se va vedea dacă se pot obține acești bani în vederea derulării acestor două investiții.

În vederea realizării incubatoarelor de afaceri de la Miercurea Ciuc și Cristuru-Secuiesc, se vor înainta din nou proiecte în vederea obținerii de finanțare.

În momentul de față Consiliul Județean Harghita derulează patru proiecte care sunt finanțate din surse europene, valoarea acestora ridicându-se la 145.481.840,62 lei. Din această sumă se vor reabilita drumurile județene din localitățile Ocland, Mărținiș, Ulieș și Feliceni, respectiv se reabilitează drumul județean care leagă localitățile Voșlăbeni, Suseni, Ciumani și Lăzarea. Se va reabilita și drumul care leagă Ținutul Secuiesc și Bucovina, respectiv se modernizează drumul care leagă Miercurea Ciuc de Păuleni Ciuc.

 

Miercurea Ciuc, 28 august 2019

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc va...

foto: smurd.ro Consiliul Județean Harghita caută firmă pentru executarea lucrărilor   Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc mai...

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, unul...

Urmează a fi construite sălile de operații care vor forma blocul operator   Demarează lucrările de reamenajare și extindere a Spitalului...

Întrevedere cu Simion Crețu pe tema proiectelor...

Borboly Csaba a cerut sprijin pentru construirea a două incubatoare de afaceri   Miercuri, 28 august la întâlnirea avută cu Simion Crețu...

Ministrul dezvoltării regionale și administrației...

Consiliul Județean Harghita solicită remedierea daunelor cauzate de inundații din fondul de rezervă    Daniel Suciu, ministrul...