Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita
Organizare expoziţii, prezentări cărți, spectacole, concerte
Prezentare carte de poezii pentru copii și concert Role
Odorheiu Secuiesc - Székelyudvarhely
Joi, Aprilie 25, 2019 - 18:00
7 100 ron
Responsabil program: Lőrincz Ildikó
La sfârșitul lunii aprilie se va ține un eveniment special dedicat creației poetice în Odorheiu Secuiesc, unde cei interesați pot primi în mână volumul de poeme pentru copii recent apărut cu titlul ”Poezie de floare, dansul câinii”. Cu aceeași ocazie se va ține un concert dedicat poetului Ady Endre, care a murit acum 100 de ani. Pe joi, 25 aprilie, de la ora 18.00 în parcul Cartierului Beclean din Odorheiu Secuiesc editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita va prezenta volumul de poezii pentru copii scrise de autorii Főcze Kornélia, K. Kovács András, Laczkó Vass Róbert, P. Buzogány Árpád, Szente B. Levente, ilustrat de elevii Liceului de Artă "Palló Imre" din Odorheiu Secuiesc. După prezentarea cărții va avea loc concertul formației Role cu titlul ADY100.

Organizatori evenimentului: Consiliul Județean Harghita, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, în parteneriat cu Primăria Orașului Odorheiu Secuiesc.

Vă așteptăm cu drag la acest eveniment special dedicat creației poetice!