Agentia de Dezvoltare Judeteana Harghita
Atragerea investițiilor în județul Harghita
„Viitorul e acasă – tineri antreprenori, să ne cunoaștem mai bine!”
Odorheiu Secuiesc - Székelyudvarhely
Miercuri, Martie 27, 2019 - 10:00
1 300 ron
Responsabil program: Király Szabolcs
Scopul principal al proiectului E-cool este promovarea spiritului antreprenorial, respectiv creșterea capacității inovative al întreprinderilor, care vor fi finanțate din programul Interreg Europe, program în care Consiliul Județean Harghita participă ca partener. În data de 27 martie 2019, miercuri a avut loc la Harghita Business Center din Odorheiu Secuiesc o conferință pentru participanții proiectului, organizat de către Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita.

La eveniment a participat domnul președinte al Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba. El și-a exprimat speranța ca pentru sprijinirea antreprenorilor tineri, în viitor să se creeze incubatoare de afaceri în Miercurea Ciuc, Gheorgheni și Bălan. 
- la fel, se pot realiza incubatoare de afaceri în localități mai mici, deoarece vechile clădiri a cooperativelor se pot folosi în acest scop – a mai adăugat domnul președinte – locul creat în acest sens, poate însemna un ajutor imens pentru mulți dintre tinerii care vor să facă o afacere. 
Vorbim mult despre autonomie în Ținutul Secuiesc, și sunt câteva subiecte, în care nu suntem sprijiniți din București, de exemplu: problematica urșilor, respectiv al tinerilor în județul Harghita. În aceste subiecte, se pare că suntem pe cont propriu. Din acest scop este nevoie de gândirea strategică și întărirea relațiilor între cei interesați. 
Părerea domnului președinte este că a fost o decizie bună înființarea incubatorului de afaceri, asta trebuie să continuăm. A mai adăugat, din partea firmelor este necesar să fie mai deschiși, ca să fie programe de succes de mentor și ucenicie zonale.

După părerea domnului Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, scopul principal al proiectului este: dezvoltarea competențelor antreprenoriale. 
- Motto-ul incubatorului de afaceri: incubatorul de afaceri este al tuturor. La acest eveniment participanții au venit din diferite localități din județul Harghita să împărtășească problemele cu care s-au confruntat. Acesta este scopul cel mai important al proiectului: dezvoltarea competențelor antreprenoriale.
Domnul Cilip Árpád, conducătorul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita a vorbit despre experiențele proprii ca antreprenor. În ultimii ani, el a depus mai multe cereri de finanțare, un lucru este important: trebuie să aveți curaj! - zicea tinerilor prezenți. Le-a atras atenția participanților, că dacă au orice fel de întrebare să se adreseze agenției.

Au susținut prezentări: Gál Kinga, manager proiect E-cool; Szakács Paál István, director executiv HBC: Sumar al întâlnirii de la BRNO; Fancsali Kálmán, consultant specialist: Oportunități de finanțare în anul 2019, la nivel național și internațional; Farkas Levente, director: Instrumente de promovare pentru tineri antreprenori; Katona Hajnal, ANAF Odorheiu Secuiesc: Importanța anului fiscal; Jánó Edit, din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita: Schimbările și forme de sprijin pe piața forței de muncă din județul Harghita; Nagy György, președinte Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din zona Odorhei: Importanța și avantajul asociațiilor pentru întreprinzători; Király Szabolcs, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita: Bază de date a tinerilor antreprenori; respectiv exemple bune: Pălincă Jamy, Grafit Studio și Ponpaon, genți și bijuterii.